Press "Enter" to skip to content

LISTA MEA (I): PRIMII TREI!

Spread the love

Mihaela C. Horvath

Această campanie electorală este prima în care eu m-am implicat profesional, însemnând emisiunile de la Târgu Jiu TV, unul dintre emițătorii cei mai onești ai comunității. Prin aceste ediții am avut ocazia să-i cunosc pe cei care candidează. Nu pe toți, ar fi vreo 300 în județ dar, într-o formă sau alta, eu am contribuit la acest proces de pregătire a electorului în fața alegerilor locale, pentru prima dată de când fac presă.

Cei care mă cunosc, apropiații – și sunt considerabil de mulți- știu că nu am depășit statutul de om de rând. De aceea, cu sinceritatea omului care sunt, trebuie să vă împărtășesc din experiența mea inedită. Vă fac cunoscută opinia, voința mea ca acești oameni să facă parte din administrativul târgujian și gorjean, acum sau la un moment dat.

 

Singurul adevăr implacabil este că am un singur vot. Ca dumneavoastră, de altfel. De aceea, neputându-l împărți, în sensul lui material, mă simt nevoită și oarecum obligată față de cei pe care eu îi socotesc “comunitatea mea”,  să vă spun, cu cea mai mare sinceritate, că dacă am avea o altfel de orânduire legislativă, cei cărora le-aș pune destinul meu în  mâini, ar fi:

 

Luminița Popescu: Fragilă la prima vedere, această femeie a demonstrat că posedă o putere interioară care, într-un context favorabil, ar putea ridica frunți din pământ. Cred că i-ați văzut proiectul, voința, merituozitatea născută din munca ei universitară. Ne trage de mânecă și ne spune că viitorul ar putea fi peste ceea ce noi, ca niște oițe, nu-l vedem de țarc.

Mamă, dascăl, manager, afecțiune, rigurozitate, viziune.

 

Adrian Tudor: Nu-și mai vrea idealurile frânte. Soldat, într-o armată sfâșiată din interior. Cu lideri fără constanță și neputincioși să le asigure celor pe care îi conduc, siguranța, stabilitatea și, corectitudinea pe măsura muncii lor. Empatic. Fără poftă de proprie înavuțire. Ne trage de mânecă și ne spune că „sfârșitul” este de fapt un nou început. Ne cheamă să vedem, prin ochii lui, începutul nostru. Drum nou, perspectivă, în contextul unor mari schimbări. Are demnitatea omului pe care alții l-au văzut căzut. Și nu e.

Familie, datorie, credință.

 

Iulian Popescu: Unul dintre visătorii practici, dacă e posibil așa ceva. Și este, dacă ar fi să gândim cel puțin, tridimensional. În varianta realității noastre (cea pe care o simțim că există, cu toții), a îmbinat banii, cu spiritul cel mai tineresc, nonșalant, cu bucuria de a trăi, păstrându-și, cu grijă, rădăcinile, tradiția.

Vrea să fie cu un pas mai aproape de înalta civilizație. Nu ne mai vrea fixați în medievalul caracteristic.

Ne trage de mâneca și ne spune cât de fascinant ar fi dacă ne-am depăși condiția, înțelegând că munca este sursa, motorul, evoluției noastre. Privatul din el contestă statul degeaba.

E ca un supervizor la CEO și aștept conculzii.

Copilărie, familie, muncă, optimism.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *