Press "Enter" to skip to content

Clanurile din CEO (I)

Se ştie: în CE Oltenia lucrează familii întregi devenite, în timp, adevărate clanuri. Cei care populează în mod nesimţit birourile companiei de stat nu sunt numai soţi, soţii, fiice, fii, ci şi naşi, nepoţi, veri, prieteni cu beneficii, lipitori de afişe. Ei, împreună, fac din TESA un bâlci, un talcioc, o adunătură pestriţă şi conduc chiar afacerile companiei.

Săptămânal, vom publica câte un astfel de exemplu, în care, indivizi şi individe sunt conectaţi şi conectate la banii din sacul generos al societăţii de stat, prin bunăvoinţa altora de teapa lor ajunşi, de-a lungul timpului, tot golăneşte în Directorat şi Consiliul de Supraveghere.

Astfel,

CEO,, o unitate care are un personal TESA bine repartizat, bine pregătit și motivat se bucură de servicii auxiliare de calitate indispensabile funcționării oricărei instituții (servicii de personal, financiare, administrative, de achiziții, etc.

Asta este în teorie, în practică, personalul TESA este foarte prost repartizat, uneori slab pregătit și chiar prost salarizat, lipsind motivația în zone vitale de activitate, zone în care și personalul este deficitar, înflorind în sectoare unde se călca pe bătături și număra minutele zilei de lucru, fiind stresați doar de îngrădirea pauzei de masă.

 Cifrele zilei:

 Maria Scurtu-soție  -în prezent, Șef Departament Financiar CEO, în trecut, pentru aproximativ 20 de ani sau      peste, Director Financiar în Termocentrală Rovinari, indispensabilă directorului Pisc, a obținut, în medie, venituri cuprinse între 6000-8000 lei luna, uneori sensibil mai mult, funcție de perioadă, de primele acordate, de sporuri. Potrivit declaraţiei de avere, veniturile ei pleacă în sus de la 7100 de lei, lunar.

Un calcul simplu, socotind doar salariul de bază: 30 de ani vechime X 7000 lei/luna = 2. 100.000 lei, mai mult sau mai puțin. Posibil mai mult.

Ion Scurtu – soț -în prezent, șef achiziții, în trecut, ȘEF, a fost adus în sistem de soția să acum aproximativ 20 de ani, cazat  puțin peste 2 luni CFL-ist la Pinoasa, așa, pentru introducere, repartizat imediat ȘEF în cadrul SE Rovinari, de unde a îngrozit zilnic prin comportament și limbaj, un personaj absolut grobian,  fiind un fel de don Leoncio de Negomir al zilelor noastre, deși Leoncio era mai educat.

Venituri aproximative:

30 de ani vechime X 5000 lei/luna = aproximativ 1.800.000 lei, mai mult sau mai puțin. Posibil mai mult.

Roxana Scurtu-fiică – În prezent, angajată SE Rovinari cu un venit, având în vedere studiile și postul ocupat, dar mai ales competențele, mai mare decât cel al unui muncitor cu o vechime de peste 30 de ani în noroi.

În trecut, angajată Alpha Bank, bonus pentru tranzacțiile desfășurate de CEO prin această bancă în perioadă când mama  era la butoane la Rovinari și devenită, imediat după diminuarea tranzacțiilor,  piesă de mobilier, fiindcă fata nu are decât ce se vede în poze, conform spuselor apropiaților.

Și pentru că tot ce este prost în privat devine bun la stat, a fost găsită soluția în  zona de influență a celui mai vechi și de nădejde prieten al familiei.

  Numită fără concurs, o recomandă fusta şi tupeul?

Media de vârstă nedeclarată în CEO se învârte în jurul a 50 de ani la nivelul CEO, ceea ce este foarte mult pentru orice companie   care își dorește performanță și care își protejează angajații, condițiile de muncă din cariere vorbind de la sine… Lipsa întrepătrunderii generațiilor diferite duce la blazare, la moduri liniare de abordare a problemelor și de adoptare a soluțiilor, fiindcă sunt aceiași oameni de peste 40 de ani, cu mici excepții.

Dar nu așa se procedează când vrei întinerire și competență și, de ce  nu, egalitate de șanse  pentru toți ținerii care își doresc un loc de muncă în CEO.

Un concurs anunțat conform legii ar mai fi aruncat cu apă în ochii celor frustrați și, poate, mult mai potriviți pentru a ocupa diferitele posturi libere ivite în organigrame și ar fi fost și MAI LEGAL.

În comparație, faceți voi, cititorii, un calcul al venitului obținut de un miner în 30 de ani de muncă, în condiții dintre cele mai neprietenoase pentru om, uneori fiind singurul întreținător al unei familii cu copii, al cărui salariu nu depășește aproximativ 2500 lei/lună, în cel mai fericit și avantajat caz.

110 Vizualizări

One Comment

  1. Eros Eros 8 aprilie 2019

    Luati si clanul Dobritan

Dă-i un răspuns lui Eros Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Follow by Email
WhatsApp
FbMessenger