Press "Enter" to skip to content

Adăposturi pentru circa 500 de plimbători de hârtii, combinatori şi sinecurişti, la CEO

Fără bani de certificate de carbon, fără pesonal în cariere, fără investiţii şi cu o restructurare majoră la uşă, datorii, împrumuturi şi multe cuvinte de bine. Adică, găuri. Asta lasă moştenire directoratul condus de Sorinel Boza viitorilor şefi. Plus o armată de consilieri.

Într-o sumară evaluare a situaţiei, putem calcula următoarele: în ultimii trei ani, s-au reînfiinţat cele trei EMC-uri, fiecare cu câte aproximativ 160 de angajaţi fără obiectul muncii, spun chiar oameni din companie.  Ele au fost desfiinţate tocmai pentru că exista divizia minieră iar carierele aveau propria lor conducere. Ca şi acum. Numai că, CEO avea multe guri de hrănit şi, astfel, EMC-urile, adică Exploatările Miniere de Cariere, au fost reînfiinţate, chiar dacă supraetajau aparatul TESA. Trebuia ca unii să rămână în sistem sau alţii angajaţi de afară. Pentru că directoratul nu dădea de la el de acasă, nimic. Lefurile angajaţilor menţionaţi mai sus  vin din munca celorlalţi, de jos.

Funcţii: Directori, directori adjuncţi, ingineri şefi, şefi departamente, secretare şi şoferi.

Aşa s-a întâmplat şi cu aşa-zisa conducere centrală a CEO. Aici, s-au înfiinţat direcţii, departamente şi excesiv de multe funcţii,  ca să fie. Pentru nimic. Dar nimicul ăsta costă CEO cât încă duce.

Direcţia Suport în totala ei inutilitate plus „sfânta treime” – Departament Tehnic, Sinteze, Costuri, apoi Departament Reorganizare Eficientizare dar şi Direcţia Juridică, pe lângă deja existentul Departament  Juridic. Direcţia n-are  director, doar coordonator de treburi.

Funcţii: Directori, directori adjuncţi, coordonatori, şefi departamente, secretare şi şoferi, etc.

84 Vizualizări

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Follow by Email
WhatsApp
FbMessenger