Press "Enter" to skip to content

Basculantă plină cu cărbune, oprită de Poliţie. La volan se afla şoferul directorului de EMC

Spread the love

În urmă cu câteva zile, poliţiştii din Rovinari au oprit o basculantă plină cu cărbune care provenea din Cariera Roşia.  Nu ar fi nimic neobişnuit până aici, oamenii legii făcând astfel de controale, în mod periodic.

Surpriza a constat în faptul că la volanul basculantei se afla chiar şoferul directorului EMC Rovinari, Iustin Ioniţă, după cum au declarat oameni apropiaţi situaţiei.

Astfel, oprit în trafic şi obligat să se întoarcă să măsoare cantitatea de cărbune, omul lui Iustin Ioniţă a basculat cărbunele, înainte să intre pe cântar, reuşind să încurce acţiunea poliţiştilor.

Întrebat despre incident, şeful Exploatării Miniere de Carieră Rovinari, Iustin Ioniţă, a declarat:

Eu nu ştiu dacă e adevărat. Întrebaţi la Poliţie… lăsaţi ce am auzit sau nu am auzit eu. Eu vă pun problema aşa: din informaţia pe care aţi primit-o dumneavoastră, că a fost o maşină oprită în trafic şi a fost condusă de şoferul meu, da?. Bun, eu vă spun următorul lucru, ăsta este în medical de o lună şi jumătate iar ce face în această perioadă este treaba lui.  Când este în medical, nu e şoferul meu. Iar cine l-a oprit, de la Poliţie, să vă dea detalii şi să vă spună cu ce l-a găsit în neregulă şi ce măsuri a luat Poliţia. Aşa mi se pare mie  corect”

Reprezentanţii IPJ Gorj au transmis în urmă cu puţin timp că oprirea basculantei a avut loc în incinta carierei Roşia, că se fac verificări în acest caz fiindcă există suspiciuni cu privire la modul în care se fac aceste măsurători la cântar şi că vor fi luate măsuri în funcţie de constatările pe care le fac poliţiştii din Rovinari.

 

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *