Sindicate: „Toţi salariaţii TESA din CEO trebuie testaţi!”

Spread the love

În urmă cu puţin timp, liderii unor sindicate din cadrul Complexului Energetic Oltenia au transmis un comunicat de presă prin care cer ca toţi salariaţii TESA să fie testaţi. Este vorba despre liderii Sindicatului Liber „Alfa”, al cărui lider este Alin Munteanu.

Rezultatele testelor făcute unei familii care lucrează în CEO, în aparatul central al companiei, sunt pozitive, fiind făcute publice în cursul acestei zile. Este vorba despre un şef de birou  Investiţii, care este internat la secţia ATI  şi soţia sa, salariată a CEO la sediul SDM din Târgu Jiu.

„Sindicatul Liber ALFA  solicită conducerii CE Oltenia să facă demersurile pentru ca  intreg personalul TESA să fie testat pentru coronavirus, având în vedere că suspiciunile de infectare în rândul celor doi salariaţi ai companiei au fost confirmate in urma cu câteva ore.

Atragem atentia că există un pericol imens, atât pentru colectivul CE Oltenia şi se poate ajunge până la închiderea totală a sediilor CEO, existând riscul infectării în masă cu acest virus”, transmite liderul Sindicatului Liber „Alfa”, Alin Munteanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *