Press "Enter" to skip to content

Şeful Policlinicii Târgu Jiu, destituit din funcţie după ce s-a certat cu un funcţionar ministerial!

Spread the love

Vasile Stănculete riscă să rămână chiar şi fără serviciu, după ce a fost destituit din funcţia de director al Policlinicii Târgu Jiu, urmând să fie cercetat si de o comisie de disciplină.

Bârfa zilei, publicată de Actual în Gorj, s-a dovedit a fi o informaţie reală, şi anume: Vasile Stănculete l-a agresat pe un reprezentant al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, medicul agresându-l pe acesta în momentul în care se discuta despre infecţiile nosocomiale. Amintim că, în urmă, cu aproximativ 10 zile, ministrul Pintea a făcut o vizită la spitalul din Târgu Jiu, în paralel având loc şi o verificare a Corpului de Control al ministerului de resort.

Vasile Stănculete şi-a ieşit din fire chiar în timpul analizei celor din echipa ministerială, totul culminând acum cu demiterea sa, după ce reprezentantul de la minister a sesizat autorităţile: „Am intervenit la acel moment şi l-am calmat pe domnul doctor. Acesta urmează să fie cercetat în comisia de disciplină. Mi-a recunoscut că şi-a ieşit din fire, cum ni se poate întâmpla tuturor”, a spus managerul SJU, Gigel Capotă.

Motivul pentru care medicul ginecolog şi-a pierdut cumpătul este că a primit două amenzi pentru neregulile găsite în unitatea spitalicească.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *