Press "Enter" to skip to content

Şeful CJ Gorj promite modernizarea, în judeţ, a 200 km de drumuri

Spread the love

Un nou drum județean, în lungime de 44 de km, aflat în administrarea Consiliului Județean Gorj, va fi reabilitat. Astfel, în data de 18.02.2019 a fost semnat contractul privind executarea și finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiție ,,Reabilitare DJ 674, Vlăduleni-Urdari-Turceni-Ionești-limită jud. Mehedinți”.
Reabilitarea DJ 674 se va face pe segmentul care străbate localitățile Vlăduleni, Fărcășești, Valea cu Apă, Peșteana de Jos, Hotăroasa, Urdari, Fântânele, Strâmba Jiu, Valea Viei, Gârbovu, Murgești, Jilțu, Turceni, Ionești, Iliești, Gura Șușiței, Picu.
Lucrările vor demara în data de 15 martie 2019, executantul având un termen de finalizare a lucrărilor de 24 de luni. Lucrările vor consta, în principal, din:
• sistem rutier nou;
• reamenajarea trotuarelor existente
• realizarea de piste pentru bicicliști
• amenajarea a 34 de stații de autobuz
• amenajarea unui număr de 2.491 podețe (acces la proprietăți);
• reabilitarea unui număr de 30 de poduri aflate pe lungimea totală a obiectivului de investiție.
Tot din data de 15 martie, vom începe reabilitarea a 80 de kilometri de drumuri județene.
„Am promis că, în acest mandat, vom reabilita minimum 200 de kilometri de drum județean și ne ținem de cuvânt”, a scris şeful CJ Gorj, Cosmin Popescu, pe pagina sa de socializare.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *