Press "Enter" to skip to content

Şefii CEO s-au mobilizat! Se fac că strâng cureaua şi „taie” de la subalterni

Spread the love

 

80 de şefi din CE Oltenia, cât sunt ei în total, fără Directorat şi Consiliul de Supraveghere, vor fi „pedepsiţi” dacă nu-şi îndeplinesc indicatorii.

Acum, când cererea de energie şi, implicit, consumul, nu mai sunt ca în ianuarie-februarie, acum, când, în sfârşit, cărbunele a fost adunat în stocuri, când statul nu mai e nevoit să depindă de energia pe cărbune – că şi atunci când a depins de CEO, a trebuit să importe energie – eminenţele cenuşii de la companie s-au gândit să se… mobilizeze. Şi asta, după ce ei înşişi au reuşit să bage societatea cu un picior în groapă.

Membrii Directoratului se războiesc cu subalternii… nu că şi subalternii ar fi toţi nişte super-responsabili, dar asta e altă poveste.

Astfel, Directoratul a găsit soluţia: au scos 10 la sută din indemnizaţia de conducere a celor 80 de şefi de cariere, şefi de direcţii, şefi de EMC-uri şi toţi adjuncţii şi au făcut-o variabilă.

Adică, zice conducerea CEO, ăia care nu reuşesc să-şi îndeplinească indicatorii stabiliţi, adică să acţioneze corespunzător în privinţa producţiei de energie şi cărbune şi a costului de producţie, să li se taie din procentele alea 10, devenite variabile. Adică, 1%, 2% sau 3%, etc., în funcţie de cât şi cum muncesc sau nu muncesc.

Ce şi cum

Indemnizaţia de conducere este acordată şefilor mai sus amintiţi, pe lângă salariul de bază, sporul de vechime, sporul de fidelitate, cele două prime de sărbători, prima de Ziua Meseriei, cota de cărbune şi voucherele de vacanţă. Ea se acordă, după caz şi postul ocupat, între 10 şi 20 la sută. Ei, cei 80 de salariaţi cu atribuţii de conducere, vor vedea dacă au călcat pe bec, în mai. Toţi au semnat actele adiţionale dictate de Directorat,  care directorat va evalua situaţia indicatorilor în a doua jumătate a acestei luni.

Ridicolul situaţiei constă în faptul că perioada în care şi-au găsit şefii CEO să facă pe durii şi pe corporatiştii, de genul „cât munceşti, atât primeşti”, lăsând la o parte salariile din TESA despre care nu vorbim acum, este una netensionată din punct de vedere al cererii de energie, deci oamenii îşi pot atinge indicatorii mult mai uşor. Directorii, şefii din sistem, din eşalonul doi şi trei, nici n-ar simţi o diminuare cu 1% -3% a veniturilor, având în vedere acei indicatori stabiliţi: de producţie, de cost, etc.

Dacă erau sancţionaţi pentru accidentele din cariere şi termocentrale în care oamenii chiar îşi pierd viaţa sau că şefii, directorii, au afaceri cu cărbune, în transportul salariaţilor, că fac presiuni politice sau pentru a avantaja unele sindicate, măsura administraţiei CEO era de salutat. Dar, nu. Nu e de salutat.

E doar praf în ochi sau marchează intrarea Directoratului în campanie electorală.

Situaţia e cu adevărat maro din alt punct de vedere, şi anume,  lipsa certificatelor de carbon şi termenul limită de 30 aprilie, lipsa echipamentelor şi a unor minime reparaţii a utilajelor din cariere, exproprierile şi alte treburi cu fuste angajate pe clipiri din gene….

Dar o evaluare a indicatorilor  şefilor din Directoratul şi Consiliul de Supraveghere din partea Ministerului Energiei şi Guvernului, cam când?

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *