Primul medic răpus de coronavirus

Spread the love

Dr. Valeriu Neagoe, un cunoscut medic din Constanța, a murit la Institutul ‘Matei Balș’ din București, iar potrivit unor colegi, acesta a infectat cu coronavirus, după ce ar fi intrat în contact cu un asistent infectat.

Doctorul Valeriu Neagoe este primul medic român care a murit infectat cu coronavirus.

„Bărbatul, în vârstă de 62 de ani a fost medic cu specialitatea medicina interna până în data de 6 aprilie 2020 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța când a demisionat.

În data de 7 aprilie a debutat simptomatologia COVID 19, iar în data de 8 aprilie 2020 a fost internat în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, acolo unde a și fost confirmat pozitiv în aceeași zi.

În 11 aprilie 2020, după ce stare de sănătate s – a agravat, a fost transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș unde a decedat în data de 21 aprilie 2020”, arată într-un comunicat al Grupului de Comunicare Strategică al Guvernului.

„Un stetoscop a rămas undeva, pe o masă, într-o cămăruță mică de gardă. Al nimănui acum. Un coleg drag a pierdut lupta cu virusul asta nenorocit. Zbor lin către îngeri, Domnule Doctor! Ați salvat atât de multe vieți, dar din păcate pe a dumneavoastră nu a mai putut-o salva nimeni….

Rămâneți în inima și în sufletele noastre pentru totdeauna! Dumnezeu sa vă odihnească… În noaptea asta fac de garda în onoarea dumneavoastră, de aici din patul de spital, de data asta gardă de lacrimi și durere și furie..”, a transmis un medic pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *