Press "Enter" to skip to content

Plângere penală împotriva șefei ISJ Gorj

Spread the love

Un grup de părinți și-a anunțat intenția de a depune plângere penală împotriva Mariei Cochină, inspector general al ISJ Gorj. Părinții copiilor care învață la Liceul de Arte din Târgu Jiu o acuză  pe șefa ISJ Gorj de abuz în serviciu pentru că a desființat o clasă de a IX-a, la singura școală cu profil vocațional din județ. Măsura a generat un uriaș scandal, reprezentanți ai sindicatelor din învățământ și profesori de la Liceul de Arte „Constantin Brăloiu”, aflându-se astăzi la Ministerul Educației.

Liceul de Arte a avut întotdeauna promovabilitate de peste 80% la examenul de Bacalaureat iar concurența pe locurile din această școală, a fost mare, în fiecare an. Toți cei afectați de măsura inspectoarei nu înțeleg demersul acesteia, mai ales că astfel de decizii nu s-au luat în liceele și colegiile cu promovabilitate scăzută, sau inexistentă, la examenele naționale.

 

Pe de altă parte, Maria Cochină interpretează cum vrea ordinele semnate de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Acesta a declarat ieri, la Antena 3, că Ordinul său prevede reducerea elevilor în clase și nu reducerea claselor. De asemenea, ministrul a avut o altă declarație publică, astăzi, în care a precizat clar că în acest context, al pandemiei, nu trebuia făcută comasarea claselor. Ori, Maria Cochină a combinat trei specializări într-o singură clasă: Arta Actorului, Arhitectură, Arte Plastice. 

Este cât se poate de firesc faptul că profesorii se opun cu vehemență aberațiilor decise de ISJ Gorj iar protestul de ieri, la care au participat și elevii împreună cu părinții lor, este o reacție la ceea ce a vrut să facă Maria Cochină inițial: să desființeze arhitectura din paleta vocațională a Liceului de Arte. A revenit asupra ideii și a comasat trei specializări într-o singură clasă, cum numai un personaj mediocru și fără viziune ar fi în stare să facă. În acest fel, copiii care făceau pregătire, de exemplu, pentru a intra la Liceul „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, la Arhitectură, acolo unde se băteau și patru pentru un loc, vor avea și mai puține șanse să-și urmeze vocația. 

Oamenii de cultură din județ, profesorii și elevii, consideră că Maria Cochină a declanșat un atac la Cultură, în orașul lui Brâncuși, sfărâmând spiritul și voința celor mai talentați copii.

 Directorul Liceului de Arte Daria Haidău, în dialog cu “surzii” de la ISJ: „În urma unei solicitări de la Inspectoratul Școlar Județean Gorj am convocat Consiliul Profesoral la ce clasă de a IX-a vom renunța în anul școlar 2021-2022. Motivarea a fost numărul scăzut de elevi de la nivelul județului Gorj. Cele două sindicate de la nivelul unității de învățământ și-au convocat membrii și au hotărât să își exprime public acest dezacord. S-a realizat o petiție online și un memoriu pe care să-l înainteze Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Nu s-a indicat o specializare. Hotărârea trebuie luată de noi. Nu se pot comasa două specializări, pentru că sunt planuri cadru diferite. La nivelul Liceului nostru avem trei specializări: muzică, arta actorului și arte vizuale cu profilurile de arte plastice și arhitectură. Suntem singurul liceu vocațional de artă din Gorj“, a spus Daria Haidău la Radio Infinit.

Vom reveni

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *