Press "Enter" to skip to content

Lider sindical: Am fost ameninţat cu moartea de şeful carierei Roşiuţa. VIDEO, intrarea în carieră

Spread the love

Liderul sindical, Nicu Bunoaica, susţine că a fost ameninţat cu moartea, ieri, de şeful carierei Roşiuţa, Constantin David, în momentul în care a încercat să se întâlnească cu angajaţii carierei.

Nicu Bunoaica anunţa, vineri,  la Sud FM, că i s-a interzis să intre în cariera Roşiuţa chiar de inginerul -şef Constantin David, prin oamenii de la firma de pază, plasaţi la intrarea în unitate, acuzând că, astfel, i-a fost încălcat dreptul de a-i reprezenta pe angajaţii din cadrul sindicatului pe care-l reprezintă, Solidaritatea 2013.

Într-un final, sindicalistul a fost lăsat să intre în sala de apel. Acolo, spune Bunoaica, s-a trezit cu şeful carierei, Constantin David: ” A intrat peste noi,  unde aveam şedinţa cu oamenii mei din sindicat. Au fost date telefoane la senatorul Cârciumaru, de liderul Roşca, spunând că vreau să-i iau liderii de sindicat. A fost mare tămbălău. David a intrat şi a început să ţipe la mine că sunt „persona non grata” şi că va avea grijă de mine”.

„M-a ameninţat cu moartea. Mi-a mai spus că atunci când vom fi noi, singuri, faţă în faţă, mă va omorî în bătaie. Am vorbit cu avocatul meu, îi voi face plângere penală”, a spus Bunoaica. „Sunt persona non-grata, că i-am stricat imaginea si că atunci când mă va prinde, mă va omorî. Am martori, au fost oameni lângă mine”, a mai spus sindicalistul.

Şeful cariereri Roşiuţa nu a răspuns apelurilor noastre telefonice. Aşteptăm însă, punctul său de vedere.

 

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *