Femeia DE MILIARDE din CEO

Spread the love

Este una dintre aşa-numitele doamne în energie. Are două joburi la CEO.  Este una dintre cele mai bine plătite persoane,din Complex, obţinând … fără număr, în fiecare lună. Este peste directorii de sucursale, financiar vorbind. În general, peste directori.  Şi , cumulat din cele două joburi, de câteva zeci de ori peste minerii şi energeticienii de rând.

E secretarul Consiliului de Supraveghere şi şef al unui departament din CEO, adică”asigură suportul tehnic pentru desfăşurarea activităţii organelor de conducere si administrare ale companie”, cum ar fi CS, AGA şi Directorat, bineînţeles. Şef departament, cum ar veni, de … guvernare corporativă.

La opt luni, acum, în 2019, Delia Slăvulete, a depăşit binişor 100.000 de lei. Mai exact, este primitoare a peste un miliard de lei vechi – indemnizaţie de secretar al CS.  Din funcţia de şef de departament, salariata în cauză, a primit o sumă asemănătoare, în aceeaşi perioadă de timp. Adică, lună de lună.

Haideţi să vedem ce e şi cu guvernanţa corporativă.

Această orânduire într-o societate, mai ales de stat, presupune în primul rând transparenţă şi comunicare. Dată fiind importanţa acestei doamne, purtătoare de salarii uriaşe, nu înţelegem de ce, din cei şase supraveghetori, patru nu au reuşit să-şi prezinte CV-ul pe pagina oficială a CEO. Chiar singura doamnă din CS , Gabriela Carmen Popa, nu şi-a postat declaraţiile de avere şi interese, nici CV-ul.  Din Directoratul CEO, aşa cum este el prezentat pe site-ul companie, lipseşte şi CV-ul lui Constantin Bălăşoiu.  Nu mai punem fuga de conferinţele de presă ale „organelor de conducere” din societatea statului, nici lipsa anexelor Convocatoarele şedinţelor AGOA, AGEA. Departamentul condus de Delia Slăvulete există doar pe hârtie. Până şi declaraiile sale de avere şi interese, plus CV-ul   ’ mneaei  lipsesc pentru că nu a mai fost loc în rubrică.   Las ’ că merge şi aşa.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *