Press "Enter" to skip to content

Eşuatul şi “Sfânta Treime” din CEO

Spread the love

Am încercat în trecut să mai scoatem gunoiul de sub preşul CEO prin dezvaluirea “clanurilor” şi făceam o treabă bună, zicem noi.

Revenim! Vom reconsidera doar noţiunea de “clan”. 

În fierberea acestor zile, când se moşmonesc tot felul de schimbări la cel mai înalt nivel, ies la suprafaţă zoaiele. Adică, cele care chiar miros până în fundul gropilor pline de noroi în care lucrează marea parte a angajaţilor CEO din carierele miniere.

Una dintre aceste părţi foarte urît mirositoare este fieful domnului Iacob!

Am spus cu ceva vreme în urmă că dumnealui s-a pus cap peste o structură construită pentru a exista funcţia sa şi atât. De fapt, funcţia sa şi a celor câţiva “apropiaţi în cuget şi-n simtiri”, nişte creaturi altfel sociale, dar care  nu şi-au putut justifica niciodată, dar niciodată,  leafa si, mai ales, menirea în această structură.

De încurcat au încurcat şi au făcut-o fără scrupule şi continuă să încurce oameni care mai incearcă să-şi facă treaba, treaba lor si uneori şi pe a altora, fiindcă cineva face ca lucrurile să se întâmple şi acolo, în CEO, însă cu siguranţă aceşti domni nu sunt printre ei.

Este vorba, cum bine aţi intuit, despre acel Departament Tehnic, Sinteze, Costuri, unde s-au regăsit în toţi aceşti ani nişte eşuaţi ai sintezelor şi costurilor, ca să nu mai vorbim de eşuarea tehnică, cea care este cea mai îngrijorătoare printre “inginerii” viziunilor sfintei treimi (tehnic+sinteze+costuri). Nu ştim dacă se va îngrijora cineva cu adevărat cu privire la preţul plătit de CEO şi pentru sustinerea acestui gen de “activitate”, însă noi putem vorbi deschis că este o ruşine să exişti, pe bani mulţi, doar ca să alinţi orgoliul domnului Iacob care a dus în tot acest timp un razboi de guerilă împotriva altui “nemuritor” al CEO, despre care o să mai vorbim, folosind exact trupele de eşuaţi al căror randament a fost cel pe care il oferă zilnic la locul de muncă: aproape nul.

Este evident de mult timp şi pentru toată lumea că domnul Iacob nu-şi cunoaşte direcţia, că nu-şi cunoaste activitatea, că nu stăpâneşte nici la nivel de coordonator de activitate mai nimic, iar ce este cel mai grav, că nu întelege şi nu ştie legislaţie şi noţiuni actuale de achiziţii, că nu înţelege de fapt deloc activitatea de achiziţii pe care o are în subordine şi care reprezintă cea mai importantă din structura măreţei direcţii,  dumnealui rămânând  şi acum convins că achiziţiile sunt niste afaceri cel putin dubioase, mereu aranjate de care nu vrea să stie nimic! Însă, îşi trimite armata să afle! Din păcate, armata seamănă cu el, aşa că tot ce reuşesc să facă împreună este să perturbe o zonă şi aşa greu încercată!

Ca toate publicaţiile care strigă voinţa poporului la fiecare schimbare şi noi strigăm acum, la noua conducere, să se aplece mai eficient asupra schemelor de organizare a locurilor de muncă şi să-şi aducă aproape oameni care înteleg rostul muncii, al eficienţei, care au sarcini clare şi cuantificabile.

Ştim şi noi că fiecare are datoriile lui, că nu poţi fi uns fără să plăteşti tribut, dar nu mai lăsaţi oameni ca şeful departamentului sinteze, costuri ş.a.m.d., ca şeful de birou, ca domnul Iacob,  să calce peste ce se face şi bun în CEO şi să credem că toţi sunt ca ei! Fiindca nu sunt!

Repere: Doru Motorină, funcţie inventată, multe salarii nesimţite.

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *