Press "Enter" to skip to content

„Am venit să ne scuipaţi!” Doi ziarişti, la trântă cu sistemul spitalicesc

Spread the love

Claudiu Matei şi Narcis Daju şi-au dus protestul mai departe, adică în spital. Amintim că ITM Gorj a închis magazia de materiale a spitalului, acolo unde erau depozitaţi, printre altele, şi reactivi pentru analizele TBC.

După apariţia materialului în presa locală, în care se arătau grave nereguli în modul de depozitare, jurnaliştii s-au revoltat pentru că autorităţile judeţului nu s-au urnit din loc.

Nu au luat nicio măsură care să schimbe situaţia.

Mai mult, o comisie a SJU l-a amendat pe magazioner, adică tocmai persoana care a sesizat în mai multe rânduri că magazia e un fel de cort prin care bate vântul şi ploaia, spunând că nu există nicio condiţie de înmagazinare a produselor spitaliceşti, mai cu seamă a reactivilor , substanţe vitale pentru orice analiză.

Pe lângă faptul că există pierderi de bani uriaşe prin negestionarea unei astfel de situaţii, simplul fapt că tocmai cei care ar trebui să aibă grijă de bunurile publice îşi bat joc de ele, a generat un protest din partea oamenilor de presă. În mod special, protestul s-a îndreptat împotriva directorului SJU Târgu Jiu, Gigel Capotă, care consideră că…”merge şi aşa”, până la construcţia viitoarei magazii.

Prefectul judeţului, Cristinel Rujan, şi-a arătat  disponibilitatea de a rezolva parte din aspectele semnalate de Claudiu Matei şi, imediat după prima zi de protest a jurnaliştilor, magazionerului şi liderul sindicatului  Ambusan, Cristi Aldescu, a vizitat magazia, găsind reactivii şi alte substanţe în magazia lăsată de izbelişte.

Prefectul, prins cu minciuna

Problema este că la o zi distanţă după vizita făcută la magazia cu probleme, prefectul nu a mai recunoscut nimic. Mai exact, nu a mai recunoscut că acolo erau depozitaţi reactivi.

Ruşinos!

Prin urmare, cei doi ziarişti, şi-au continuat protestul în spitalul în care Gigel Capotă a strâns semnături prin care ar fi dorit să demonstreze că presonalul SJU şi activitatea, au fost grav afectate.

Azi, ziariştii nu numai că nu au fost „scuipaţi” de cadrele spitalului ci, parte dintre asistente şi medici, au recunoscut că au semnat tabelele care ar fi fost folosite împotriva ziariştilor, la presiunea conducerii SJU Târgu Jiu.

 

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *